Comunitatea creștină: construcție spirituală
și popor sacerdotal
Capitolul 2
2 ca niște copii de curând născuți, să doriți laptele spiritual, curat, ca să creșteți prin el spre mântuire
3 dacă într-adevăr ați gustat cât de bun este Domnul.
4 Apropiați-vă de el, piatra cea vie, aruncată de oameni, dar aleasă și prețuită de Dumnezeu.
5 Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți într-o casă spirituală
a pentru o preoție sfântă
b ca să aduceți jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos.
9 Dar voi [sunteți]
un neam ales, o preoție împărătească, o națiune sfântă, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu, ca să vestiți faptele mărețe ale celui care v-a chemat din întuneric la lumină.
10 Voi, care odinioară nu erați popor,
acum sunteți poporul lui Dumnezeu;
voi, care nu aveați parte de îndurare,
acum ați obținut îndurare.
Modul de a trăi creștinește în societate 11 Iubiților, vă îndemn stăruitor, ca pe niște străini și peregrini, să vă feriți de poftele trupești care se luptă împotriva sufletului.
12 Să aveți o purtare bună între păgâni, pentru ca, în cazul în care vă calomniază ca răufăcători, văzând faptele voastre bune, să ajungă să-l laude pe Dumnezeu în ziua vizitării
d.
Note de subsol
a Termenul casă spirituală împreună cu verbul "a construi" este folosit în expresiile care se referă la templul lui Dumnezeu sau la comunitatea creştină, noul templu-sanctuar în care locuieşte Domnul pentru totdeauna (Mc 14,58; In 2,19; 1Cor 3,16.17). În textele de la Qumran, comunitatea este prezentată ca o "casă sfântă" construită pe piatra unghiulară "pentru a oferi o mireasmă plăcută".
b Cuvântul grec hierateuma nu se referă la funcţia preoţească, ci la comunitatea-grup a celor care îndeplinesc slujirea preoţească şi se bucură de o calitate specială.
d Această expresie redă o concepţie teologică ce subliniază iniţiativa radicală a lui Dumnezeu căreia nu i se poate sustrage nici măcar libera decizie a omului rebel. Nu este vorba de o predestinare rigidă, ci de stăpânirea suverană a lui Dumnezeu, demonstrată de-a lungul istoriei, care dă încredere credincioşilor în faţa apostaziei şi ostilităţii unei lumi care nu crede. Cuvintele sfântului Petru s-ar putea referi aici la evreii care l-au refuzat pe Mesia, care le era destinat lor ca popor ales.
Expresia aceasta poate fi înţeleasă în relaţie cu ziua judecăţii de pe urmă (Is 10,31) sau în relaţie cu momentul în care Dumnezeu oferă darul mântuirii (Lc 1,68; 19,44).